Sub semn de taină

Cu mâna ce mi-i rece

încerc să prind o stea,

Şi-apoi în visul nopţii

să spun ce am de spus,

Eternă utopie

e chiar şi umbra mea

Ce vrea să se măsoare

cu soarele-n apus.

Ca-n tainele incerte

din visul răzvrătirii

Văd drumul ce mă-ntoarce

cu fruntea în ţărână,

Dar gândul de izbândă

sub pavăza iubirii

Mă vrea încă o viaţă

şi-mi pune stele-n mână.

Privind înspre lumină,

simt că îmi este ciudă

Că-n murmur îmi las spusa

şi-n tremurul din barbă,

Şi mi se-ncruntă fruntea

simţind-o cum asudă

Când eu nu văd pădurea

dar văd un fir de iarbă.

Prin timpuri trecătoare,

cât încă am un nume

Şi pot întinde mâna

cu murmur şi saluturi,

Voi pune-nsemne vieţii

şi voi privi spre lume,

Spre timpuri viitoare

şi vechile-nceputuri.

Cu mâna ce-mi e rece,

vremelnic tremurândă,

Voi arăta, în noapte,

pe bolta înstelată,

Cum ploile de stele

şi luna sângerândă

Dau vieţii o speranţă

de-a nu fi renegată.

Incertul unor taine,

cu rost de izbândire

Îmi picură-ndoiala

în gânduri şi în vise,

Ca-n forme de tăgadă,

să uit că o-nzidire

E cea dintâi dovadă

că-n noi sunt toate scrise.

Azi eu sunt încercarea

de-a prinde-n mâini o stea,

Și-apoi să-nceapă visul,

spunând ce e de spus,

Să dea de furcă morţii,

când îi va fi să vrea,

A fi înstăpânită

pe-al soarelui apus.